Acasa » Fotbal Extern » Europa League » Gigi Becali nu ține cont de singura rugăminte a lui Meme Stoica și a făcut publică echipa FCSB pentru Basel

Gigi Becali nu ține cont de singura rugăminte a lui Meme Stoica și a făcut publică echipa FCSB pentru Basel

Gigi Becali nu ține cont de singura rugăminte a lui Meme Stoica și a făcut publică echipa FCSB pentru Basel
FOTO: Sport Pictures

Gigi Becali nu renunță la obiceiul cu care le face viața grea celor din staff-ul FCSB și a anunțat deja echipa de start cu Basel.

Mai sunt trei zile până la fluierul de start din Basel – FCSB, dar Gigi Becali nu a mai avut răbdare și a anunțat deja formula de start cu care speră să bifeze al doilea succes din Europa League. Mihai Stoica l-a rugat să nu mai anunțe echipa dinainte, dar latifundiarul din Pipera le face pe plac adversarilor și le pune pe tavă lotul final pentru duelul din Elveția.

Primul 11 cu care FCSB va ataca la Basel: „cea mai bună echipă”

FCSB a învățat din greșelile acestui start de sezon și nu mai face improvizații în primul 11. Elias Charalambous nu a mai menajat titularii pentru duelurile din campionat și au început să apară rezultatele pozitive. Și de această dată, pentru duelul cu Basel, campioana României va alinia cel mai bun prim 11 pe care îl are la dispoziție.

Partida e programată joi seară, de la ora 19:45 pe stadionul St. Jakob-Park. Gigi Becali a anunțat cine va juca din primul minut, iar Thiam pare a fi, momentan, surpriza din formula de start.

„Cea mai bună echipă. Voiam cu doi închizători, dar dacă jucăm cu doi închizători o să fim un fel de țintă. Adică mingea numai la el și ne vor paradi. Până la urmă tot ne dau gol. Așa, o să jucăm cu Tănase și cu un închizător, ca să putem ține și noi de minge. Și o să jucăm cu Tănase – Șut la mijlocul terenului, Olaru decar, în stânga Thiam, în dreapta David Miculescu și Bîrligea vârf. În apărare ce e mai bun. Avem Pantea, Ngezana, Graovac și Radunovic. Asta e echipa”, a anunțat patronul FCSB, la Fanatik.

  • Posibil prim 11: Târnovanu – Pantea, Ngezana, Graovac, Radunovic – Șut, Tănase – Miculescu, Olaru, Thiam – Bîrligea

Statisticienii nu le dau nicio șansă roș-albaștrilor

După primele 3 etape, FCSB a acumulat doar 3 puncte și ocupă locul 28 în Europa League. Doar primele 24 de echipe ajung în fazele superioare. Football Rankings a făcut topul cu echipele care au cele mai mici șanse să meargă mai departe, iar FCSB e cotată cu 93% șanse să fie eliminată încă din faza principală a competiției.

Doar Malmo (94%), Rangers (96%), Salzburg (96%), Utrecht (97%) și Maccabi Tel Aviv (99%) sunt văzute cu un risc mai mare de eliminare.

Și sezonul trecut, FCSB era outsider clar, conform statisticilor, dar campioana României a ajuns până în optimile de finală.